Dosar 1905/316/2012 din 31.10.2012

ultrajul (art. 239 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1905/316/2012
Data dosar:
31.10.2012
Instanta:
Judecătoria Târgu Bujor
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
ultrajul (art. 239 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.01.2013 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Condamnare

    În baza art. 239, al. 2 şi 5 C.P., cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 lit. e C.P., condamnă pe inculpatul B V, la pedeapsa închisorii de două luni, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de doi ani şi două luni, stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.01.2013.

  • Sedinta din data de 06.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Amână cauza

    pentru lipsa martorului din lucrări în a cărui audiere se stăruie, termen 10.01.2013.

  • Sedinta din data de 21.11.2012 la ora 8:30

    Complet: CA3
  • Amână cauza

    în vederea audierii martorilor din lucrări, termen 6.12.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD