B****** M**** I*****
PetentI***** A**** P****** C*******
IntimatAdmite în parte plângerea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în sumă de 1500 lei cu sancţiunea avertismentului. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 noiembrie 2012.
Încuviinţează pentru petent probele cu înscrisuri, testimonială cu doi martori pentru a dovedi că petentul avea o petrecere privată şi nu una comercială şi relaţii de la intimat, apreciind că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei. Încuviinţează cererea formulată de intimat constatând că exemplarul plângerii contravenţionale destinat comunicării către acesta constituie fila 2 a dosarului. Desprinderea copiei plângerii contravenţionale (fila 2) şi înaintarea către intimat conform art.86 şi 1141 al.2 C.p.c. Emite adresă către intimat pentru a înainta la dosar actele care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie pe numele petentului precum şi să precizeze dacă martorul menţionat în procesul verbal de contravenţie cunoştea aceste aspecte privitoare la fapta contravenţională. Amână judecarea cauzei la 5 noiembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică asrtăzi, 08 Octombrie 2012