S* A****** 2*** S*
DebitorÎn baza art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului ARCADIA 2000 SA, având în vedere îndeplinirea planului de reorganizare. În baza art. 135 din Legea nr. 85/2006, sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În temeiul art.136 din lege, descarcă administratorul judiciar EVOINSOL SPRL de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Prezenta sentinţă va fi notificată tuturor creditorilor debitorului ARCADIA 2000 SA prin publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu recurs in 7 zile de la comunicare. Pronun?ată in şedinţa publică, azi, 21.05.2020.
Hotarare 609/2020 din 21.05.2020Termenul a fost preschimbat prin încheierea de ?edin?ă din data de 12.03.2020
În baza HCSM nr 191/10.03.2020 ?i a Deciziei Pre?edintelui Tribunalului Bucure?ti nr. 46/11.03.2020, din oficiu preschimbă termenul din data de 16.04.2020 la 21.05.2020, pentru când se citează părţile conform dispoziţiilor de la ultimul termen de judecata/din rezoluţie şi menţiuni. Fără cale de atac. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, va amâna cauza şi va acorda termen
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Pentru întocmirea raportului final şi a situaţiilor financiare finale
Incheiere de sedinta din 10.10.2019În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 16.05.2019În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 31.01.2019În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 11.10.2018În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 03.05.2018În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 01.02.2018Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 05.10.2017În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 27.04.2017În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 26.01.2017În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 27.10.2016În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 09.06.2016În vederea derulării planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 10.03.2016În temeiul art.101 din Legea nr.85/2006 confirmă planul de reorganizare propus de către administratorul judiciar al debitorului S.C. ARCADIA 2000 S.A.. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 10.03.2016 Definitivă. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2015.
Hotarare intermediara 9691/2015 din 03.12.2015Pentru a da posibilitate debitoarei să depună plan de reorganizare
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Pentru continuarea perioadei de observaţie
Incheiere de sedinta din 26.03.2015Pentru continuarea procedurii şi pentru a se soluţiona contestaţiile
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Pentru continuarea procedurii şi pentru a se întocmi tabelul definitiv al creanţelor
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Pentru continuarea procedurii în vederea definitivării tabelului creanţelor
Incheiere de sedinta din 06.03.2014Pentru continuarea procedurii şi pentru a se soluţiona contestaţiile
Incheiere de sedinta din 31.10.2013Pentru continuarea procedurii şi pentru a fi soluţionate contestaţii
Incheiere de sedinta din 23.05.2013Pentru continuarea procedurii şi pentru a fi soluţionate contestaţii
Incheiere de sedinta din 14.02.2013Pentru continuarea procedurii în vederea prelungirii perioadei de observaţie
Dosar nr.19217/3/2012 DISPUNE : Admite cererea formulată de debitorul S.C. ARCADIA 2000 S.A. În temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii-10 zile de la notificare; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 16.07.2012 c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 6.08.2012 d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor 22.08.2012 e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 13.08.2012 Numeşte administrator judiciar pe Activ Lichidator I.P.U.R.L. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei cu TVA inclus din averea debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.32 alin 2 din lege, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin 1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art.54 alin 1 şi 2 din lege . Fixează termen pentru continuarea procedurii la 25.10.2012 Definitivă şi executorie. Cu opoziţie în termen de 10 zile de la notificare. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2012 PREŞEDINTE