T**** C***** D***
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B* P******
IntimatHOTĂRÂRE 18 aprilie 2013 Admite în parte plângerea formulată de petentul TRUŢĂ COSMIN DORU în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ, POLIŢIA MUNICIPIULUI PITEŞTI, BIROUL RUTIER, împotriva procesului verbal de contravenţie seria CP nr. 1874673 încheiat la 21.09.2012. Înlocuieşte sancţiunea principală a amenzii şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 1874673 cu avertismentul. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 aprilie 2013.
Hotarare 3805/2013 din 18.04.2013Constatând utile, concludente şi pertinente probele solicitate, încuviinţează în baza disp. art. 167 cod proc civilă probatoriul solicitat de petent prin apărător, respectiv proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi martorii Truţă Ana Maria şi Ghimiş Ion, martorul asistent menţionat în cuprinsul p.v contestat, identificat după CNP. Ia în discuţie şi pentru intimat proba cu înscrisuri solicitată prin întâmpinare, urmând a o admite. Pune în vedere apărătorului petentului să prezinte martorul necitat, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Dispune citarea martorului Ghimiş Ion. Amână judecarea cauzei la 18.04.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.02.2013