M**** D** V*****
InculpatÎn baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 rap. la art. 320/1 C.p.p. cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a C.p. şi art. 76 al.1 lit. e C.p. condamnă pe inculpatul M**** D** V***** la pedeapsa închisorii de 4 (patru) luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art.71 C.p., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În baza art.81 C.p.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, conform art.82 C.p.p. În baza art.71 al.5 C.p. suspendă executarea drepturilor accesorii pe durata suspendării condiţionate. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. privitoare la condiţiile de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. Suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Viţelaru Constantin, se va avansa din fondurile MJLC şi se va suporta de către stat. Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10.2012.
Amana pronuntarea la data de 24.10.2012.
în vederea depunerii actelor în circumstanţiere.