I***** D*****
PetentP****** L***** B*******
IntimatAdmite sesizarea din oficiu a instanţei. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 8209 din 15.11.2012, pronunţată în dosarul nr. 194/193/2012, având ca obiect „plângere contravenţională”, în sensul că se va trece numărul corect de sentinţă ca fiind 8209 şi nu 8029. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 13.05.2013
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.05.2013Admite, în parte, plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenţiilor seria PL nr.005301/24.12.2011 încheiat de reprezentanţii Poliţiei Locale Botoşani cu sancţiunea avertisment. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 8209/2012 din 15.11.2012în temeiul art.260Cod proc. civ. amâna pronuntarea pentru data de 15.11.2012 .Pronuntata in sedinta publica
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2012Având în vedere lipa de procedura cu petentul, acordă termen la data de 12.11.2012.
. Faţă de lipsa de procedură cu petentul, dispune emiterea unei adrese către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Botoşani, cu solicitarea de a comunica instanţei domiciliul actual al I***** D*****, cu ultimul domiciliu în Botoşani, str. Armeană, nr.1, sc.C, ap.1, judeţul Botoşani.
Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, în temeiul art. 86 raportat la art. 116 C.p.c., dispune comunicarea către petent a duplicatului întâmpinării, pentru luare la cunoştinţă. De asemenea, dispune emiterea unei adrese către petent cu solicitarea de a se prezenta în faţa instanţei şi a propune probele pe care înţelege să le formuleze în susţinerea acţiunii. Pentru a da posibilitatea petentului să ia cunoştinţă de întâmpinare, respectiv pentru a se emite adresă către acesta, va dispune amânarea cauzei, acordând un nou termen de judecată.