R****** S***** E****
ReclamantL***** C* P****** S******
PârâtC******** L**** T*****
PârâtM********* T*****
PârâtI************ Ş***** J******* G***
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Tg.Jiu şi I************ Ş***** J******* G*** invocată din oficiu de instanţă şi respinge acţiunea faţă de aceştia. Admite acţiunea. Obligă pârâtul L***** C* P****** S****** Tg.Jiu la reîncadrarea salarială a reclamantei pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, în temeiul dispoziţiilor Legii 330/2009 şi Legii 284/2010, având în vedere drepturile salariale cuvenite acesteia potrivit Legii 221/2008, conform sentinţei 68/13.01.2011, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul 14164/95/2010. Obligă pârâtul L***** C* P****** S****** Tg.Jiu să plătească reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective. Obligă pârâtul Consiliul Local Tg.Jiu să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi salariale. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2013 , la Tribunalul Gorj.
Hotarare 839/2013 din 29.01.2013