M**** V*****
InculpatG**** N******
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** B***** P*** R***********
Parte civilăÎn baza art.182 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal şi art.76 lit.d Cod penal condamnă inculpatul M**** V***** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. În baza art.81 Cod penal suspenda condiţionat executarea pedepsei pe o perioada de 2 ani şi 2 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal. Pune în vedere inculpatului prevederile art.83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiţionate. În baza art.346 Cod de procedură penală admite în parte acţiunea civila promovată in cadrul procesului penal de partea civila Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi pe cale de consecinţă obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 1322,67 lei reprezentând contravaloare parţială a prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate. În baza art.346 Cod de procedură penală admite în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă şi pe cale de consecinţă obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 3.000 lei cu titlul de daune morale şi respinge restul pretenţiilor formulate. Respinge cererea formulata de partea vătămata de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. În baza art.191 Cod de procedură penală obliga inculpatul sa plătească statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţata în şedinţa publica azi 15.10.2013
Hotarare 1919/2013 din 15.10.2013amana pronunţarea la data de 15.10.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2013având nevoie pentru a delibera amâna pronunţarea la data de 09.10.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2013amana pronuntarea la data de 01.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2013constata efectuata cercetarea locala
preschimba termenul intermediar pentru cercetare locala pentru data de 25.06.2016 ora 12.00
amana judecarea cauzei pentru administrarea probelor.fixeaza termen pentru cercetarea la fata locului la data de 24.06.2013 ora 11.00
Incheiere de sedinta din 30.05.2013amana judecarea cauzei pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 21.03.2013amana judecarea cauzei pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 24.01.2013amana judecarea cauzei pentru introducerea in cauza a spitalului clinic judetean de urgenta brasov in calitate de parte civila
amana judecarea cauzei fata de lipsa procedura