B********** I* I***
Recurent InculpatM****** G* G*******
Recurent InculpatM******* R***** F*****
InculpatD****** A******** A****
Parte civilăS* M******* G*** S** P*** A************ G****** I*** M****
Parte civilăCondamnă inculpata M.R.F. la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Condamnă inculpatul B.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi menţine măsura arestării. Condamnă inculpatul M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi menţine măsura arestării. Obligă inculpaţii la plata despăgubrilor civile, precum la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Faţă de lipsa referatului de evaluare cu privire la inculpata minoră, amână judecarea cauzei la data de 05.10.2012.
Pentru a se introduce în cauză părţile civilmente responsabile, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, astfel că menţine arestarea preventivă a acestora.