Dosar 1977/322/2011 din 13.01.2012

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1977/322/2011
Data dosar:
13.01.2012
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.04.2012 la ora 9:00

    Complet: CR1
  • Agravarea pedepsei

    DECIDE: Admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc împotriva sentinţei penale nr. 213 din data de 4 octombrie 2011 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pe care o casează sub aspectul neaplicării unui spor de pedeapsă faţă de inculpaţii Majlath Costel şi Bodo Laszlo şi sub aspectul neobligării, în solidar, a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile. Rejudecând în aceste limite, Aplică inculpatului Majlath Costel un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa recurată şi dispune ca acesta să execute în final pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare. Aplică inculpatului Bodo Laszlo un spor de pedeapsă de 3 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa recurată şi dispune ca acesta să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 346 c.proc pen raportata la art. 14 c.proc pen şi art. 998 cod civil – art. 999 cod civil obligă, în solidar, inculpaţii Majlath Costel şi Bodo Laszlo la plata despăgubirilor civile în cuantum de 598 lei către partea civilă Szabo Gyorgy Attila. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate. În baza art. 190 Cod procedură penală onorariul interpretului de limbă maghiară Kozma Klara Maria, în cuantum de 70 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Braşov a sumei de 600 lei, reprezentând două onorarii ale apărătorilor din oficiu desemnaţi în cauză pentru inculpaţi, în cuantum de 300 lei fiecare, sumă ce se va include în cheltuielile judiciare avansate de stat. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2012. Preşedinte, Judecător, Judecător

  • Sedinta din data de 20.04.2012 la ora 9:00

    Complet: CR1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 26 aprilie 2012.

  • Sedinta din data de 12.04.2012 la ora 9:00

    Complet: CR1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data 20.04.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD