Dosar 19932/325/2012 din 23.07.2012

tâlhărie (art.211 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19932/325/2012
Data dosar:
23.07.2012
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
tâlhărie (art.211 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    În temeiul art. 104 C.pen. dispune măsura educativă a internării într-un centru de reeducare în condiţiile prevăzute de art. 106 C.pen a inculpatului U.M.M., judecat pentru săvârşirea următoarei infracţiuni prevăzută de: art. 211 al 1, al 2 lit b, c, al 2 ind 1 lit a C.pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.pen. şi cu aplicarea art. 320 ind 1 C.pr.pen. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care împotriva inculpatului s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, prin sentinţa penală 1863/25.06.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012 şi conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 30/2007 dispune contopirea acestei măsuri educative cu cea prezentă, rezultând o singură măsură educativă a internării inculpatului U.M.M.într-un centru de reeducare. În temeiul art. 104 C.pen. dispune măsura educativă a internării într-un centru de reeducare în condiţiile prevăzute de art. 106 C.pen. În temeiul art. 490 C.pr.pen. dispune punerea de îndată în executare a măsurii educative. Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 10.01.2012, 30.01.2012 şi arestat preventiv de la data de 31.01.2012 la 28.06.2012. În temeiul art. 104 C.pen. dispune măsura educativă a internării într-un centru de reeducare în condiţiile prevăzute de art. 106 C.pen a inculpatului TĂTARU T.O.M., judecat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni prevăzute de : art. 211 al 1, al 2 lit b, c, al 2 ind 1 lit a C.pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.pen. şi cu aplicarea art. 320 ind 1 C.pr.pen., art 208 al 1, art. 209 al1 lit e, C.pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.pen. cu aplicarea art 33 lit a) C.pen. şi cu aplicarea art. 320 ind 1 C.pr.pen. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care împotriva inculpatului s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, prin sentinţa penală 1863/25.06.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 1473/R/24.10.2012 a Curţii de Apel Timişoara şi conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 30/2007 dispune contopirea acestei măsuri educative cu cea prezentă, rezultând o singură măsură educativă a internării inculpatului T.O.M.într-un centru de reeducare. În temeiul art. 104 C.pen. dispune măsura educativă a internării într-un centru de reeducare în condiţiile prevăzute de art. 106 C.pen. În temeiul art. 490 C.pr.pen. dispune punerea de îndată în executare a măsurii educative. Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 10.01.2012 , 30.01.2012 şi arestat preventiv de la data de 31.01.2012 la 28.06.2012. În temeiul art. art. 211 al 1, al 2 lit b, c, al 2 ind 1 lit a C.pen. condamnă inculpatul Ş.I.C.în stare de libertate, la pedeapsa de : 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei prin sentinţa penală 1863/25.06.2012 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012. În temeiul art. 85 C.pen. dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de trei ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 1863/25.06.2012 a Judecătoriei Timişoara şi dispune contopirea acestei pedepse cu cea aplicată prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b ) Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. Dispune executarea pedepsei în condiţiile prevăzute de art. 57 C.pen. În temeiul art 88 al 1 C.pen deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 26.01.2012. În temeiul art. 14 şi art. 346 c.pr.pen. , art. 17 al 3 C.pr.pen., raportat la art. 998, 999 C.civ. obligă inculpaţii în solidar şi inculpatul U.M.M. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Udrea Ioan şi Emilia Elena, iar inculpatul T.O.M. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Tătaru Mihai şi Mihaela la plata despăgubirilor civile, în sumă de 2500 lei către partea civilă Gacsardi Răzvan Ştefan, cu titlul de daune morale. În temeiul art. 14 şi art. 346 c.pr.pen. , raportat la art. 998, 999 C.civ. inculpatul Tătaru T.O.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente Tătaru Mihai şi Mihaela la plata despăgubirilor civile, în sumă de 500 lei către partea civilă B******** S******** cu titlul de daune materiale. În temeiul art. 191 alin.1, 2 şi 3 C. proc. pen., obligă fiecare inculpat, iar inculpatul minor Udrea Marian Marius în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Udrea Ioan şi Emilia Elena şi inculpatul minor Tătaru Octavian Marian în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Tătaru Mihai şi Mihaela la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 lei fiecare dintre inculpaţi. Dispune plata sumei de 900 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru asistenţa juridică acordată fiecărui inculpat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi şi părţile civile şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.01.2013.

    Hotarare 95/2013 din 14.01.2013
  • Sedinta din data de 07.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 14.01.2013.

  • Sedinta din data de 19.11.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Dispune sancţionarea cu amendă judiciară a martorei Sbârcea Vaselica , cu suma de 500 lei. Amână judecarea cauzei la 07.01.2013, C6P, sala 275. Se citează martorul Ilie Vasile Toader, pentru a fi audiat în cauză, cu mandat de aducere. Se comunică un exemplar din prezenta încheiere, martorei Sbârcea Vaselica, pentru a avea posibilitatea să formuleze justificat, în termen de 10 zile de la comunicare, cerere de scutire sau reducere a amenzii judiciare, în baza art. 199 C.pr.pen. Se citează inculpatul Ş**** I**** C****** prin afişare la uşa Consiliului Local. Se citează inculpaţii Tătaru Octavian Marian şi Udrea Marian Marius la Centru de Reeducare Buziaş. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.11.2012

  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Instanţa dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierile de şedinţă din data de 10.09.2012 şi 08.10.2012, în sensul că se va menţiona corect numele apărătorului din oficiu al inculpatului Udrea Marian Marius -avocat Crişan Răzvan, conform delegaţiei pentru asistenţă juridică de la fila 27dosar, a inculpatului Tătaru Octavian Marian – avocat Nicoară Silvia conform delegaţiei pentru asistenţă juridică de la fila 14 dosar şi a inculpatului Ş**** I**** C****** –avocat Ciucur Dana, conform delegaţiei pentru asistenţă juridică de la fila 30 dosar. Încuviinţează proba testimonială cu martorii din rechizitoriu: Sbârcea Vaselica şi Ilie Vasile Toader, propusă de reprezentanta Ministerului Public. Se citează martorii : Sbârcea Vaselica şi Ilie Vasile Toader, la adresele indicate în actul de sesizare al instanţei. Se citează inculpatul Ş**** I**** C****** prin afişare la uşa Consiliului Local. Se citează inculpaţii Tătaru Octavian Marian şi Udrea Marian Marius la Centru de Reeducare Buziaş. Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.10. 2012.

  • Sedinta din data de 08.10.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba testimonială cu martorii din rechizitoriu: Fercovici Ştefan şi Chircu Valeria, propusă de reprezentanta Ministerului Public. Se citează martorii : Fercovici Ştefan şi Chircu Valeria la adresele indicate în actul de sesizare al instanţei. Se citează inculpatul Ş**** I**** C****** prin afişare la uşa Consiliului Local. Se citează inculpaţii Tătaru Octavian Marian şi Udrea Marian Marius la Centru de Reeducare Buziaş. Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.10. 2012.

  • Sedinta din data de 10.09.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Instanţa ia act de faptul că partea vătămată Gagsardi Răzvan Ştefan nu se constituie parte civilă în cauză, precum şi de faptul că partea vătămată B******** S******** se constituie parte civilă în cauză cu suma de 500 lei. Admite cererea reprezentantei Ministerului Public şi se introduce în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente numita Tătaru Mihaela care se citează la domiciliul din Timişoara, str. Ecaterina Teodoroiu nr.1, ap.5, jud.Timiş. Se efectuează adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş în vederea efectuării referatelor de evaluare cu privire la cei doi inculpaţi Tătaru Octavian Marian şi Udrea Marian Marius. Se citează inculpatul Ş**** I**** C******, cu mandat de aducere cu executare efectivă. Se efectuează adresă către grefa instatnţei în vederea comunicării dacă inculpatul figurează cu alt domiciliu sau menţiuni de reşedinţă, ANP Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează încarcerat în vreunul din penitenciare iar, în caz afirmativ, să indice în care anume, IGPR Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează arestat în altă cauză. Se citează inculpatul Ş**** I**** C****** prin afişare la uşa Consiliului Local. Se efectuează adresă la Judecătoria Timişoara, biroul executări penale pentru a comunica sentinţa penală nr.1863/2012 cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive. Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.09. 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD