R*** L****
InculpatCondamnă pe inculpatul RL la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani 2 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 1147/2012 din 22.10.2012