B***** M******* E****
Intimat Parte civilăF******** I***** A******
Intimat Parte civilăN**** E**** C*******
Intimat Parte civilăV***** C***** G******
Apelant InculpatF******** I**
Intimat Reprezentant legalAdmite apelul declarat de inculpatul V***** C***** G******, fiul lui Ion şi Niculina, născut la 10 iulie 1986, împotriva sentinţei penale nr. 89/14 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care o desfiinţează în parte în latură penală, după cum urmează: - descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 9 ( nouă) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal, în pedepsele componente; - înlătură dispoziţiile art. 83 cod penal privind revocarea suspendării condiţionate, a pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 578/2008 a Judecătoriei Moreni, precum şi executarea acesteia alături de pedepsele stabilite pentru infracţiunile reţinute în prezenta cauză; - constată că prin sentinţa penală nr. 20/21 ianuarie 2010 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr. 563/03 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 578/2008 a Judecătoriei Moreni, aceasta fiind executată în perioada 4 iunie 2011- 11 ianuarie 2011, inculpatul V***** C***** G****** fiind liberat condiţionat cu un rest de 141 zile închisoare neexecutată; - conform art. 33 lit. a cod penal contopeşte pedepsele de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (ani) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal şi 4 ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal, iar potrivit art. 34 lit. b şi art. 35 alin. 3 cod penal, aplică inculpatului V***** C***** G******, pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Dispune plata onorariilor pentru apărătorii din oficiu în sumă de câte 150 lei pentru fiecare dintre părţile vătămate F******** I***** A******, B***** M******* E**** şi Neagu Elena Cătălina, precum şi în sumă de 200 lei pentru inculpatul V***** C***** G******, din fondul Ministeruluiu Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru inculpat şi părţile lipsă de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 august 2012.
Acordă termen la data de 14.08.2012, sala 1, faţă de lipsa de procedură cu intimaţii părţi civile.
Amână judecata la 18 iunie 2012 Sala 1 pentru lipsă procedură cu intimata parte vătămată B***** M******* E****.
Acordă termen la data de 29.05.2012, sala 1, faţă de cererea de amânare formulată de apelantul inculpat pentru lipsă de apărare şi lipsa de procedură cu intimata Agenţia Naţională contra traficului de persoane.