S*** V*****
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.3201 alin.7 C.p.p. condamnă pe inculpatul S V – la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata de executare a pedepsei. În baza art 861 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art 862 cod penal. În baza art 863 alin 1 cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi; b) să anunţe, în prealabil, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi , orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi schimbarea locului de muncă; d) să comunice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art 863 alin 3 cod penal, inculpatul va fi obligat să desfăşoare o activitate indicată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi . În baza art 71 alin 5 cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit. b C.pen pe durata suspendării pedepsei principale. În baza art 359 cod proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art 864 cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.