S***** E**** E********
InculpatT***** D******
InculpatS**** C******* S** - R******** D* T******** F******* C******* C********
Parte civilă1. a. În baza art. 386 c.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a infracţiunii pentru care inculpatele Ştefan Elena Ecaterina şi T***** D****** au fost trimise în judecată prin rechizitoriu, din infracţiunea prev. de art. 2151 alin. 1 c.pen 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen. 1969, în infracţiunea prev. de art. 295 alin. 1 c.pen cu referire la art. 308 c.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen. 1969 şi art. 5 c.pen. b. Respinge cererea formulată de avocatul ales al inculpatelor privind încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. 2. În baza art. 295 alin. 1 c.pen cu referire la art. 308 c.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen. 1969 şi art. 5 c.pen. condamnă inculpata Ştefan Elena-Ecaterina la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 81 c.pen 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 c.pen. 1969. În baza art. 83, 84 c.pen 1969 atrage atenţia inculpatei că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare sau neplata despăgubirilor civile va impune revocarea suspendării condiţionate. 3. În baza art. 295 alin. 1 c.pen cu referire la art. 308 c.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen. 1969 şi art. 5 c.pen. condamnă inculpata T***** D****** la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 81 c.pen 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 c.pen. 1969. În baza art. 83, 84 c.pen 1969 atrage atenţia inculpatei că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare sau neplata despăgubirilor civile va impune revocarea suspendării condiţionate. 4. În baza art. 25 şi 397 c.pr.pen obligă inculpatele în solidar la plata sumei de 133.447, 539 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile SNTFC Călători SA Regionala de Transport Feroviar Călători Constanţa. 5. În baza art 274 alin. 1 şi 2 c.pr.pen obligă inculpatele la plata a câte 2500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.02.2014
Hotarare 181/2014 din 21.02.2014deliberarea şi pronunţarea asupra hotărârii vor avea loc la data 21.02.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2014În baza art. 395 alin. 1 c.pr.pen. repune cauza pe rol în vederea discutării schimbării încadrării juridice a infracţiunii, din infracţiunea prev. de art. 2151 alin. 1 c.pen 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen. 1969, pentru care inculpatele au fost trimise în judecată prin rechizitoriu, în infracţiunea prev. de art. 295 alin. 1 c.pen cu referire la art. 308 c.pen, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 c.pen. Fixează termen la data de 20.02.2014, ora 9, Penal 6 pentru când se citează părţile şi se încunoştinţează avocaţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7.02.2014
Incheiere de sedinta din 07.02.2014amână pronunţarea la data de 07 februarie 2014 - in vederea depunerii de concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2014amână cauza la data de 23 ianuarie 2014 - faţă de imposibilitatea prezentării apărătorului ales al inculpatelor.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014amână cauza la data de 16 ianuarie 2014 - in vederea continuării cercetării judecătoresti.
Incheiere de sedinta din 28.11.2013amână cauza la data de 28 noiembrie 2013 - faţă de imposibilitatea apărătorului ales al inculpatei.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013amână cauza la data de 24 octombrie 2013 - in vederea continuării cercetării judecătoresti.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013amână cauza la data de 12 septembrie 2013 - in vederea continuării cercetării judecătoresti.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013amână cauza la data de 13 iunie 2013 - in vederea continuării cercetării judecătoresti.
Incheiere de sedinta din 09.05.2013amână cauza la data de 09 mai 2013 - pentru continuarea cercetării judecătoresti.
Incheiere de sedinta din 21.03.2013amână cauza la data de 21 martie 2013 - pentru continuarea cercetării judecătoresti.
Incheiere de sedinta din 31.01.2013amână cauza la data de 31 ianuarie 2013 - pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 29.11.2012Amână cauza la data de 29 noiembrie 2012 - pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Amână cauza la data de 25 octombrie 2012 - pentru lipsă de procedură cu partea civilă.