H****** O*******
ReclamantS***** E***
PârâtAdmite actiunea civilă precizată.
Hotarare 904/2013 din 13.05.2013-cu privire la proba cu interogatoriul pârâtului, consideră proba utilă şi văzând prevederile art. 218 C.pr.civ., o încuviinţează, sens în care se va cita pârâtul cu menţiunea „personal la interogatoriu”, respectiv a depunerii la dosar a copiei lizibile a certificatului său de naştere; -pune în vedere reclamantului să facă dovada identităţii de persoană dintre titulara de TP Mezei Savină şi mama pârâtului Sabian Savină;
Incheiere de sedinta din 08.04.2013-pune în vedere reclamantului, prin avocat, să depună la dosar copia lizibila a certificatului de nastere al paratului;
Incheiere de sedinta din 22.03.2013În vederea comunicării precizării de acţiune.
Incheiere de sedinta din 22.02.2013- se va cita pârâtul, cu menţiunea „personal la interogatoriu”, reclamantul primind termen în cunoştinţă prin avocat; - pune în vedere reclamantului prin reprezentant, să depună la dosar Tabelul nominal al comunei Lechinţa, privind anexa nr. 50 la Legea 1/2001 (înscris nominalizat în antecontractul de vânzare – cumpărare);
Incheiere de sedinta din 25.01.2013