S***** G****** B******** P*** L********* D****** C
ReclamantB******** I*****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC Apa Grup SA Botoşani - prin lichidator judiciar CII Dascălu Constantin Lulu, cu sediul în municipiul Botoşani, str. Octav Onicescu nr. 3, judeţul Botoşani, împotriva pârâtului B******** I*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 0,41 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 27.11.2009 – 30.09.2010, şi suma de 30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 24 aprilie 2013.
Hotarare 4933/2013 din 24.04.2013Amână pronunţarea la data de 24 aprilie 2013, ora 15:00. Pronunţată în şedinţa publică din 18 aprilie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2013La termenul de judecată din 11.02.2013, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la penalităţile de întârziere calculate pentru serviciile prestate conform facturilor emise în perioada ianuarie 1998 – octombrie 2006. Reclamanta a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând dispoziţiile art. 2506 Cod civil coroborate cu prevederile art. 2510, 2512 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora prescripţia nu operează de plin drept, iar organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu. De asemenea, reclamanta susţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru că cererea de chemare în judecată a fost depusă ulterior intrării în vigoare a Codului civil. Pârâtul nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţia invocată. La termenul de astăzi instanţa, din oficiu, invocă prescripţia dreptului la acţiune şi cu privire la penalităţile de întârziere calculate pentru serviciile prestate conform facturilor emise în perioada noiembrie 2006 - august 2008. Având în vedere că reclamanta a răspuns la modul general cu privire la excepţia invocată anterior, instanţa apreciază că nu este necesar să se solicite de la aceasta un punct de vedere cu privire la excepţia invocată astăzi. Instanţa apreciază că reclamanta face o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 271/2011 când susţine că prevederile art. 2506 ale Codului civil sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată după intrarea în vigoare a noului Cod civil. În realitate, dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 nu condiţionează aplicabilitatea dispoziţiilor noului Cod civil de formularea cererii de chemare în judecată după momentul intrării în vigoare a acestuia, ci de momentul încheierii actelor, al producerii faptelor şi naşterii situaţiilor juridice. Mai exact, noul Cod civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Per a contrario, dispoziţiile noului Cod civil nu sunt aplicabile actelor, situaţiilor juridice încheiate, născute înainte de intrarea în vigoare a acestuia. În speţă, instanţa a invocat prescripţia cu privire la raporturi juridice încheiate între părţi în perioada ianuarie 1998 - august 2008, anterioară datei de 1.10.2010 – momentul intrării în vigoare a noului Cod civil. Prin urmare, instanţa a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în baza art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Potrivit fişei abonatului de la fila 12 ds., pârâtul a efectuat o singură plată la data de 27.04.2007 pentru factura nr. 4266 din ianuarie 1995. Prin urmare, pentru serviciile prestate în perioada ianuarie 1998 – august 2008 nu a intervenit nicio împrejurare de natură să întrerupă termenul de prescripţie de 3 ani, care curge pentru fiecare factură în parte, începând cu data scadenţei plăţii. Pârâtul a fost notificat cu privire la debitul restant la data de 3.10.2011, moment la care era împlinit termenul de prescripţie pentru perioada menţionată anterior. Reclamanta nu solicită obligarea pârâtului la plata serviciilor prestate în perioada analizată ci numai obligarea la plata penalităţilor de întârziere, însă, dreptul la acţiune privind drepturile accesorii se stinge odată cu stingerea, prin prescripţie, a dreptului la acţiune privind un drept principal, aşa cum prevede art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Instanţa constată împlinit termenul de prescripţie a dreptului la acţiune cu privire la serviciile prestate pârâtului în perioada ianuarie 1998 – august 2008, fapt ce atrage stingerea dreptului la acţiune privind penalităţile de întârziere. Din aceste motive, instanţa va admite prescripţia dreptului la acţiune cu privire la penalităţile calculate pentru serviciile prestate în baza facturilor emise în perioada ianuarie 1998 – august 2008 şi va solicita reclamantei refacerea calcului penalităţilor cu excluderea facturilor din perioada menţionată, sub sancţiunea suspendării potrivit art. 155 ind. 1 Cod pr. Civilă, şi
Incheiere de sedinta din 15.03.2013Instanţa, din oficiu, invocă prescripţia dreptului la acţiune cu privire la penalităţile calculate pentru serviciile prestate în baza facturilor emise în perioada ianuarie 1998 – octombrie 2006.. Dispune a se înainta adrese părţilor pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la excepţia invocată, şi
Incheiere de sedinta din 11.02.2013