A*********** V*****
Recurent InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Intimat Parte civilăDecis 315/14.11.2012/Admite apelul declarat de apelantul-inculpat A*********** V***** împotriva sentinţei penale nr. 324/20.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală în dosarul nr. 2035/3/2012 . Desfiinţează în parte sentinţa Penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A*********** V***** pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în baza art. 9 al.1 lit. b şi al.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 ind.1 al.7 Cpp de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare. Înlătură dispoziţia privind executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 86/1 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 8 ani, termen stabilit în condiţiile art. 86/2 C.p. În baza art. 86/3 al.1 C.p., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit programului întocmit de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere. Menţine celelalte dispoziţia ale sentinţei penale apelate. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.11.12.
Amână pronunţarea la data de 14.11.2012.
Califică calea de atac ca fiind apel
la cererea apărătorului ales, pentru a-i da posibilitate acestuia să pregătească apărarea.
lipsă de apărare