A****** N****** L* C*** A***** A****** A****
ReclamantB**** C******* C*********** C********* B********
PârâtC*** J******** D* P***** B*******
Terţ popritAdmite în parte contestaţia.
Hotarare 913/2014 din 30.01.2014Având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 30.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2014Suspendă judecata, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ.
Incheiere suspendare din 13.12.2013Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, dispune a se efectua xerocopii şi a se comunica intimatei şi terţului poprit, ataşat citaţiei, duplicatul precizărilor depuse din partea contestatorului, prin apărător, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora, Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei, precum şi discutarea probei cu expertiza contabilă,
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Pune în vedere reprezentantei contestatorului să formuleze precizări scrise cu privire la obiectul acţiunii, respectiv să arate ce acte de poprire sunt contestate în cauză, ce sumă se solicită a fi restituită şi de unde rezultă aceasta, urmând ca, ulterior, să se confrunte suma indicată cu situaţia comunicată din partea Casei Judeţene de Pensii Botoşani, pentru a se analiza oportunitatea dispunerii în cauză a unei expertize, Totodată, pune în vedere reprezentantei contestatorului să facă precizări scrise cu privire la posibila tardivitate a contestaţiei, prin raportare la ansamblul actelor de executare criticate.
Incheiere de sedinta din 17.10.2013Pentru a da posibilitate reprezentantei contestatorului să facă precizări scrise cu privire la obiectul acţiunii, respectiv să arate ce acte de poprire sunt contestate în cauză şi ce sumă se solicită a fi restituită,
Incheiere de sedinta din 01.10.2013Considerând necesar a se emite adresă către C*** J******** D* P***** B*******, căreia i se va solicita să comunice la dosar modalitatea în care se emit cupoanele de pensie pentru beneficiari, respectiv dacă aceasta se întâmplă lunar pentru luna precedentă sau într-o altă modalitate, şi, în concret, dacă este posibil, să comunice în ce perioadă a lunii ajung aceste cupoane la destinatar, Prorogă pentru următorul termen de judecată punerea în discuţie a obiectului acţiunii,
Incheiere de sedinta din 13.09.2013Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa, în temeiul art. 151 C.p.c., repune cauza pe rol.
Incheiere de sedinta din 28.06.2013Având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 28 iunie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2013Considerând necesar a se reveni cu adresă către intimata Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, cu solicitarea de a comunica dacă cea de-a doua adresă transmisă terţului poprit, la data de 17.07.2012, s-a emis prin intermediul executorului bancar sau judecătoresc; să se arate cum s-a identificat această sumă de 2.351,57 lei, în ce temei şi care este modul de calcul al acestei sume, să depună documente relevante în acest sens,
Incheiere de sedinta din 06.06.2013Considerând necesar a se reveni cu adresă către Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, cu solicitarea de a comunica dacă cea de-a doua adresă transmisă terţului poprit, la data de 17.07.2012, s-a emis prin intermediul executorului bancar sau judecătoresc; să se arate cum s-a identificat această sumă de 2.351,57 lei, în ce temei şi care este modul de calcul al acestei sume, să depună documente relevante în acest sens,
Incheiere de sedinta din 21.05.2013Considerând necesar a se reveni cu adresă către Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop – Corpul Executorilor Bancari, cu solicitarea de a înainta la dosar copia integrală a dosarului de executare nr.106/21.01.2010, o evidenţă a reţinerilor şi a plăţilor realizate în acest dosar de executare şi să arate dacă după demararea executării silite s-a apelat şi la serviciile unui executor judecătoresc, cu menţiunea că petenta a invocat nelegalitatea procedurii din perspectiva faptului că nu s-a adresat unui executor judecătoresc, cu menţiunea că este ultimul termen la care nu se aplică amendă judiciară persoanei responsabile de necomunicarea relaţiilor solicitate,
Incheiere de sedinta din 26.04.2013În temeiul art. 57 Cod procedură civilă, dispune introducerea în cauză, în calitate de terţ poprit a Casei Judeţene de pensii Botoşani, şi citarea acesteia cu duplicatul cererii de chemare în judecată, şi cu menţiunea de a formula întâmpinare, Considerând necesar a se reveni cu adresă către Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop – Corpul Executorilor Bancari, cu solicitarea de a înainta la dosar copia integrală a dosarului de executare nr.106/21.01.2010, o evidenţă a reţinerilor şi a plăţilor realizate în acest dosar de executare şi să arate dacă după demararea executării silite s-a apelat şi la serviciile unui executor judecătoresc, cu menţiunea că petenta a invocat nelegalitatea procedurii din perspectiva faptului că nu s-a adresat unui executor judecătoresc,, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare,
Incheiere de sedinta din 02.04.2013Considerând necesar a se reveni cu adresă către Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop – Corpul Executorilor Bancari, cu solicitarea de a înainta la dosar copia dosarului de executare nr.106/21.01.2010, copia contractului de credit iniţial şi scadenţarul iniţial, cu solicitarea de a arăta dacă anterior executării silite s-au realizat plăţi de către contestator, când şi cât anume, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare
Incheiere de sedinta din 07.03.2013Considerând necesar a se emite adresă către cu Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop – Corpul Executorilor Bancari, cu solicitarea de a înainta la dosar copia dosarului de executare nr.106/21.01.2010, copia contractului de credit iniţial şi scadenţarul iniţial, cu solicitarea de a arăta dacă anterior executării silite s-au realizat plăţi de către contestator, când şi cât anume,
Incheiere de sedinta din 11.02.2013Considerând necesar a se emite adresă către Casa de Pensii Botoşani cu solicitarea de a comunica instanţei situaţia reţinerilor operate cu privire la reclamant, în ce priveşte dosarul de executare nr.106/21.01.2010, Se va emite adresă către Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop – Corpul Executorilor Bancari, cu solicitarea de a înainta la dosar copia dosarului de executare nr.106/21.01.2010, Pune în vedere apărătorului reclamantului să achite taxa judiciară în cuantum de 194 lei şi timbru judiciar în cuantum de 3 lei şi să formuleze precizări scrise cu privire la obiectul acţiunii, Pune în vedere reprezentantului intimatei să formuleze un punct de vedere faţă de cererea reclamantului. Se va rectifica în sistem ECRIS şi în încheiere obiectul acţiunii, acesta fiind conform precizărilor orale ale apărătorului reclamantului „contestaţie la executare”.
Incheiere de sedinta din 16.01.2013