S***** C*****
PetentConstată dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului.
Hotarare 307/2013 din 27.02.2013Ia act de faptul că petentul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar. Admite cererile formulate de reprezentanta petentului. Pune în vedere petentului, prin avocat, să facă dovada publicării anunţului cu privire la acţiunea de faţă, într-un ziar de largă circulaţie. Emiterea adresei la Primăria comunei Banloc pentru afişarea anunţului , la avizierul acestei instituţii , tip de o lună. Publicarea anunţului la sediul instanţei. Admite proba testimonială solicitată de petent, care vor fi prezentaţi.
Admite în parte cererea petentului pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru. Scuteşte petentul de la plata a 1 din taxa de timbru în cuantum de 1906 lei, sumă ce va fi suportată de stat, urmând ca pentru cealaltă jumătate, respectiv 953 lei petentul să facă dovada achitării acesteia până la termenul de judecată din data de 09.01.2013, sub sancţiunea anulării cererii. Atrage atenţia petentului în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin. 2 şi art. 19 din OG 51/2008. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07 decembrie 2012.
Ia act de faptul că petentul a formulat o cerere de acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii totale ori parţiale de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar. Soluţionarea cererii petentului printr-o încheiere ce urmează a fi dată în şedinţa Camerei de Consiliu.