C********* C********* C*****
Recurent InculpatG*** N****** A********
Recurent InculpatC***** I****
Recurent InculpatV**** C********* A*****
Recurent InculpatB****** I**
Intimat Parte vătămatăRespinge, ca nefondate recursurile, declarate de inculpaţii C********* C********* C*****, G*** N****** A********, CATARĂ IONUŢ, deţinuţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi şi V**** C********* A*****, împotriva sentinţei penale nr. 104 din data de 29.06.2012, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, în dosarul nr. 205/185/2012. Deduce la zi arestul preventiv al inculpaţilor C********* C********* C*****, G*** N****** A******** şi Catară Ionuţ. Obligă pe recurenţii – inculpaţi G*** N****** A********, Catară Ionuţ şi V**** C********* A***** la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul C********* C********* C***** la 500 lei cu acelaşi titlu din care 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă
În baza art.300/2 rap.la art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaţilor C********* C********* C*****, fiul lui Dan şi Mariana, născut la 23.01.1993, G*** N****** A********, fiul lui Nicolae şi Lidia, născut la 04.02.1995 şi C***** I****, fiul lui Marian şi Elena Marcela, născut la 29.05.1992, în prezent aflaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, măsură pe care o menţine. Termen fond: 30.10.2012.
În baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaţilor C********* C********* C*****, G*** N****** A******** şi C***** I**** în prezent aflaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, pe care o menţine. Termen de fond 09 octombrie 2012, pentru când se citează inculpaţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 05 septembrie 2012, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art.300/2 rap.la art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaţilor C********* C********* C*****, G*** N****** A********, C***** I****, aflaţi în Penitenciarul Colibaşi, măsură pe care o menţine. Termen intermediar: 5 septembrie 2012, pentru când se citează inculpaţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 august 2012, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.