A****** D******
Inculpat intimat în recursul parchetuluiConstată efectuată procedura prevăzută de art. 150 alin.2 Cod procedură penală.
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BÂRLAD, împotriva Încheierii Nr.4 din 17.01.2012 a Judecătoriei Bârlad, pronunţată în dosarul nr. 205/189/2012 , pe care o casează în integralitate. Rejudecând cauza, admite propunerea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BÂRLAD privind arestarea preventivă a inculpatului A****** D******. În baza art. 149 ind.1 şi 151 Cod pr.penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului A****** D******, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, prev. şi ped. de art. 321 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, pe o durată de 30 de zile, calculată de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă nr.2/U din 25.01.2012 al Tribunalului Vaslui. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 200 lei (100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului la fond şi 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs) se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei . Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi , 25 ianuarie 2012, ora 13.30