C******** L**** A* M*********** C***** D* A**** R********** P*** P***** N****** D******
ReclamantI**** A*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş în contradictoriu cu pârâta I**** A*******. Obligă pârâta să plătească reclamantului 1920 lei reprezentând chirie restantă şi 1668 lei reprezentând majorări de întârziere. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 8571/7.09.2009 încheiat între părţi. Dispune evacuarea pârâtei din locuinţa situată în mun. Curtea de Argeş, str. Unirii, bl. T2, sc. A, et. 3, ap. 12, jud. Argeş. Obligă pârâta să plătească reclamantei 77,9 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.10.2012.
Hotarare 1258/2012 din 29.10.2012Pune în vedere reclamantului să depună la dosar chitanţele din care rezultă lunile pentru care pârâta a achitat chiria. Se citează pârâta cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 29 octombrie 2012, dată pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 1 octombrie 2012
În baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează, pentru reclamant, proba cu înscrisuri. Se citează reclamantul cu menţiunea depunerii calcului penalităţilor. Se citează pârâta cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 1 octombrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2012.