Dosar 20690/193/2012 din 21.12.2012

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20690/193/2012
Data dosar:
21.12.2012
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul Durnoaie Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art.178 alin.1,2 şi 3 din Codul penal cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 lit.a,c, art.76 din Codul penal la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art.82 din Codul penal. Pe durata şi în condiţiile art.71 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat iar în baza art. 71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare prin comiterea altei infracţiuni. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru o durată de 24 ore la data de 6 decembrie 2012 şi arestat preventiv în intervalul 7 decembrie 2012- 22 decembrie 2012. Constată că prin încheierea de şedinţă din 17 aprilie 2013 s-a disjuns acţiunea civilă formulată de numita H****** P**** şi s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 28 mai 2013. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 1040 lei. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.1864,1865/05.12.2012 în sumă de 160 lei şi costul raportului de constatare medico-legală (necropsie) de 543,08 lei se vor vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi asiguratorul de răspundere civilă şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 29 aprilie 2013.

    Hotarare 1067/2013 din 29.04.2013
  • Sedinta din data de 17.04.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    În temeiul art.320 ind.1 alin.5 din Codul de procedură penală disjunge acţiunea civilă formulată de numita H****** P**** şi dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 28 mai 2013 (pentru care părţile au termen în cunoştinţă). Amână pronunţarea asupra acţiunii penale privind pe inculpatul Durnoaie Constantin la data de 29 aprilie 2013, orele 14:00. Pronunţată în şedinţa publică din 17 aprilie 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2013
  • Sedinta din data de 22.03.2013 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    alte cauze

    Incheiere de sedinta din 22.03.2013
  • Sedinta din data de 06.03.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    alte cauze

    Incheiere de sedinta din 06.03.2013
  • Sedinta din data de 31.01.2013 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    ALTE CAUZE

    Incheiere de sedinta din 31.01.2013
  • Sedinta din data de 21.12.2012 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    Admite sesizarea din oficiu. În temeiul art.300 ind.1 alin.2 din Codul de procedură penală revocă măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Durnoaie Constantin prin încheierea de şedinţă nr.115 din 7 decembrie 2012 a Judecătoriei Botoşani, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1,2,3 din Codul penal. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.69 din 7 decembrie 2012 emis de Judecătoria Botoşani, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 decembrie 2012, ora 15:20.

    Incheiere masuri preventive faza de UP din 21.12.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD