C***** V* D******
InculpatAdmite cererea formulată de Biroul de Executări penale din cadrul Judecătoriei Năsăud şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 88/24.04.2013 pronunţată în dosarul nr. 2069/265/2012 al Judecătoriei Năsăud, în sensul că la datele personale ale inculpatului Costan Dumitru se va consemna că locul naşterii inculpatului este com. Rebrişoara , jud. Bistriţa Năsăud, în loc de or. Năsăud, jud. Bistriţa Năsăud , cum greşit s-a consemnat . Fără cheltuieli de judecată pentru prezenta încheiere. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi 6 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 06.11.2013Condamnă pe inculpatul CD - la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal; - la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal . Constată că inculpatul a comis cele 2 infracţiuni sub forma concursului ideal de infracţiuni prev. de art. 33 lit. b Cod penal, iar în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” Cod penal. Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 7 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 88/2011 a Judecătoriei Năsăud şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală sus arătată, în total 1 an şi 7 luni închisoare. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 550 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 60 lei, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu în favoarea av. Caian Nicolae Camelia se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică azi 24 aprilie 2013.
Hotarare 88/2013 din 24.04.2013audiat un martor
Incheiere de sedinta din 20.03.2013citat martorii cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 06.02.2013citat primi 2 martori din rechizitoriu
pentru a da posibilitatea inculpatului să beneficieze de dispoz. art. 320/1 cpp
pentru angajare apărător