S* P******* E******** S*** P*** R**** L****
ContestatorC******** L**** A* M*********** B****** D******* F****** B****** P*** R**** L****
IntimatRespinge acţiunea având ca obiect „ contestaţie la executare ” formulată de către contestatoarea S.C. PETROGAZ EXPERTIZE SRL în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI BRAŞOV – DIRECŢIA FISCALĂ BRAŞOV. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 325/2013 din 14.01.2013amână pronunţarea pentru data de 14.01.2013
amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 07.01.2013 pentru a se comunica întâmpinarea
amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 03.12.2012 faţă de cererea de amânare formulată de societatea contestatoare
Instanţa, în baza dispoziţiilor art. 151 cod procedură civilă, repune cauza pe rol şi citează părţile cu următoarele menţiuni. Astfel: Se citează contestatoarea cu menţiunea de a face dovada faptului că suma de 1.500 lei menţionată în extrasul de cont depus la fila 9 din dosar reprezintă plata amenzii contravenţionale ce i-a fost aplicată prin procesul verbal seria PHB nr. 594049/06.01.2010. Se citează intimata cu menţiunea de a indica ce reprezintă suma de 1.500 lei ce i-a fost achitată de către contestatoare în data de 24.06.2010. Se citează părţile pentru termenul din data de 05 noiembrie 2012.
amână pronunţarea pentru data de 01.10.2012