S******** L****
InculpatM********* B*********
Parte civilăM****** G**** B****
Parte civilăÎn baza art. 244 alin. 1 şi 2 N. C. p., cu aplicarea art. 37 lit. b C. p. 1968, cu aplicarea art. 5 N. C. p. condamnă pe inculpatul S******** L****, (…), la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 323 N. C. p., cu aplicarea art. 37 lit. b C. p. 1968, cu aplicarea art. 5 N. C. p. condamnă pe inculpatul S******** L****, (…), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 244 alin. 1 şi 2 N. C. p., cu aplicarea art. 37 lit. b C. p. 1968, cu aplicarea art. 5 N. C. p. condamnă pe inculpatul S******** L****, (…), la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 323 N. C. p., cu aplicarea art. 37 lit. b C. p. 1968, cu aplicarea art. 5 N. C. p. condamnă pe inculpatul S******** L****, (…), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 33 C. p. 1968, art. 34 alin. b C. p. 1968 contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 21.06.2012 până la data de 4.10.2013. Pedeapsa se va executa în regim de detenţie. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal în referire la art. 65 alin. 1 din Noul Cod penal nu se aplică pedepsele accesorii. În baza art. 397 C. p. p. admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul S******** L**** la plata sumei de 4.406, 68 euro către partea civilă M********* B********* şi la plata sumei de 12.179,81 dolari australieni către partea civilă Matthew Gavin Bryan. În baza art. 399 alin. 1 C. p. p. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 5.03.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. p. p. menţine măsura asigurătorie a sechestrului asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului S******** L****: motocicletă marca Suzuki, serie motor 115087, serie şasiu 100104866 şi motocicletă marca Suzuki GSXR 600, serie motor 131312. În baza art. 112 lit. b C. p. p. dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri folosite la inducerea în eroare a părţilor civile: laptop marca Toshiba Qosmio X500-10v seria Y9138332, 2 stik-uri de memorie marca Trancend de culoare neagră, un harddisk extern marca Seagate seria 2GH4EH81, o cutie de carton ce conţine două cutii Coca-Cola şi un ziar rupt ridicate de la inculpat aflate la camera de corpuri delicte a IPJ Constanţa, conform dovezii seria AT nr. 0022149/08.08.2012. În baza art. 397 alin. 3 C. p. p. dispune restituirea către inculpat a unei maşini de luminat ROLLSTEAL Ultima 35 seria SJ 393964, a 55 folii plastic transparente format A4 marca FOLEX, a unui pachet folii plastic transparente format A6 HQ şi a 4 plicuri de culoare albă cu inscripţia D14 ridicate de la inculpat conform dovezii seria AT nr. 0022149/08.08.2012. În baza art. 272 C. p. p. onorariul avocatului Pantilie Georgiana desemnat din oficiu, conform delegaţiei de asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 2498/23.04.2013, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul la plata la plata sumei de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.04.2014.
Hotarare 380/2014 din 23.04.2014Avand nevoie de timp pentru a delibera, amana pronuntarea la data de 23.04.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.04.2014Avand nevoie de timp pentru a delibera, amana pronuntarea la data de 10.04.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2014Pentru a se emite adresă la I.P.J. Constanţa, Serviciul Cazier Judeiciar, în vederea înaintării fişei de cazier reactualizată,a inculpatului, amână cauza la data de 04.04.2014.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014R O M Â N I A JUDECĂTORIA CONSTANŢA SECTIA PENALA Dosar nr. 20759/212/2012 Încheiere 05.03.2014 În baza art. 211 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 214 C. proc. pen., dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul S******** L****– (… ). până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială inculpatul are stabilită reşedinţa în mun. Constanţa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie martorii: Coman Cristea Marian, Teliceanu Claudiu Daniel, Mişcoci Victoria, Muller Cristina Alina, Dragomirescu Andreea Cristina şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.03.2014, ora 21, 56 . Preşedinte, E.G. 05 Martie 2014 Pe fondul cauzei, acorda termen de judecata la data de 12.03.2014 pentru a da posibilitatea reprezentantului Ministerului Public să formuleze concluzii pe schimbarea de incadrare juridica pusa in discutie din oficiu, de instanta
Incheiere de sedinta din 05.03.2014Amana cauza la 05 martie, raportat la cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului, ce se afla in imposibilitate de prezentare.
Incheiere de sedinta din 18.12.2013Pe fondul cauzei: amana cauza la data de 18 decembrie 2013, pentru a se efectua suplimentul la raportul de expertiza dispus anterior. Asupra cererii formulate de inculpat: În baza art. 139 alin. 1 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea privind înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, jud. Constanţa, dispusă faţă de inculpatul S******** L****, cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi ţara. Fără cale de atac.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013În baza art. 195 C.proc.pen. îndreaptă eroarea materială din minuta şi dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 02.10.2013, din dosarul penal nr.20759/212/2012 al Judecătoriei Constanţa, în sensul că se va menţiona numele corect al mamei inculpatului în loc de „Jenica” cum greşit s-a menţionat se va trece „Jeanina”. În baza art.195 alin.3 C.pr.pen. se vor face menţiunile corespunzătoare pe actele vizate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.10.2013
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.10.2013Pe fond: Acorda un nou termen la 23.10.2013, pentru a se inainta dosarul de fond si a se proceda la realizarea suplimentului dispus la raportul de expertiza. Cu privire la 300 ind.2 c.p.p. : În baza art. 139 alin. 1 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului S******** L****, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea – Constanţa, jud. Constanţa. Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 161/22.06.2012 emis de Judecătoria Constanţa (încheierea nr. 184/22.06.2012). În baza art. 145 alin. 11 şi alin. 12 C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, jud. Constanţa, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat; - să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de părţile vătămate, membrii familiilor acestora, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; - să nu utilizeze şi să nu acceseze sisteme / medii / suporturi informatice. O copie de pe încheiere se comunică inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Atrage atenţia inculpatului că încălcarea cu rea – credinţă a obligaţiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 02.10.2013În baza art. 139 alin. 1 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului S******** L****, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea – Constanţa, jud. Constanţa. Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 161/22.06.2012 emis de Judecătoria Constanţa (încheierea nr. 184/22.06.2012). În baza art. 145 alin. 11 şi alin. 12 C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, jud. Constanţa, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat; - să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de părţile vătămate, membrii familiilor acestora, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; - să nu utilizeze şi să nu acceseze sisteme / medii / suporturi informatice. O copie de pe încheiere se comunică inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Atrage atenţia inculpatului că încălcarea cu rea – credinţă a obligaţiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pe fomd: acorda termen la 20 octombrie 2013, pentru continuarea cercetarii judecatoresti.
Incheiere de sedinta din 04.09.2013În baza art. 3002 cu ref. la art. 160b alin. 3 C.proc.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului S******** L****, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă. Respinge cererile privind revocarea/ înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de apărătorul inculpatului. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.08.2013.
Incheiere de sedinta din 24.08.2013În baza art. 139 c.pr.pen respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul S******** L****, fiul lui Mihail şi Rodica Jenica, născut la data de 13.07.1978, în Constanţa, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Măsura se comunică administraţiei locului de deţinere. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8.08.2013 Pe fondul cauzei, faţă de solicitarea apărătorului inculpatului, in vederea studierii raportului de expertiză, va acorda termen de judecată la data de 04 septembrie 2013 - P3.
Incheiere de sedinta din 08.08.2013În baza art. 139 alin. 1 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului S******** L****, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea – Constanţa, jud. Constanţa. Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 161/22.06.2012 emis de Judecătoria Constanţa (încheierea nr. 184/22.06.2012). În baza art. 145 alin. 11 şi alin. 12 C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, jud. Constanţa, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat; - să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de părţile vătămate, membrii familiilor acestora, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; - să nu utilizeze şi să nu acceseze sisteme / medii / suporturi informatice. O copie de pe încheiere se comunică inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Atrage atenţia inculpatului că încălcarea cu rea – credinţă a obligaţiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pe fond , acorda termen la 08.08.2013 pentru întiocmirea expertizei grafoscopice .
Incheiere de sedinta din 17.07.2013Respinge ca neutile cererile privind emiterea adresei către expertul informatic, privind audierea funcţionarilor I.N.G. Bank, privind audierea părţii vătămate Matthew Gavin Bryan prin comisie rogatorie, privind emiterea adresei către I.P.J. Constanţa, respectiv privind vizionarea hard disk-ului Seagate 500 GB 5VJ2XSA3. Încuviinţează efectuarea unei expertize olografe, având ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă semnătura de la rubrica client din cererile de deschidere cont a fost sau nu executată de către inculpat. Desemnarea expertului şi fixarea onorariului provizoriu se vor efectua la termenul de fond acordat. Cu recurs odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 10.07.2013avand nevoie de timp pentru a delibera asupra probelor solicitate , amana pronuntarea la data de 10.07.2013 .
Respinge ca neîntemeiată cererea privind revocarea măsurii arestării preventive, formulată de apărătorul inculpatului S******** L****. În baza art. 139 alin. 1 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului S******** L****, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea – Constanţa, jud. Constanţa. Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 161/22.06.2012 emis de Judecătoria Constanţa (încheierea nr. 184/22.06.2012). În baza art. 145 alin. 11 şi alin. 12 C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, jud. Constanţa, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat; - să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de părţile vătămate, membrii familiilor acestora, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; - să nu utilizeze şi să nu acceseze sisteme / medii / suporturi informatice. O copie de pe încheiere se comunică inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Atrage atenţia inculpatului că încălcarea cu rea – credinţă a obligaţiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive. Amână pronunţarea pe probe la data de 03.07.2013. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. termen de fond la data de 17.07.2013.
Incheiere de sedinta din 26.06.2013Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, in sensul citarii martorilor, amana cauza la 26.06.2013.
Incheiere de sedinta din 05.06.2013Pe fond: pentru continuarea cercetarii judecatoresti in sensul citarii martorilor lipsa la acest termen, acorda un nou termen la 05 iunie 2013. Respinge ca neîntemeiată cererea privind revocarea măsurii arestării preventive, formulată de apărătorul inculpatului S******** L****. În baza art. 139 alin. 1 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului S******** L****, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea – Constanţa, jud. Constanţa. Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 161/22.06.2012 emis de Judecătoria Constanţa (încheierea nr. 184/22.06.2012). În baza art. 145 alin. 11 şi alin. 12 C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, jud. Constanţa, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat; - să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de părţile vătămate, membrii familiilor acestora, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; - să nu utilizeze şi să nu acceseze sisteme / medii / suporturi informatice. O copie de pe încheiere se comunică inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Atrage atenţia inculpatului că încălcarea cu rea – credinţă a obligaţiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 15.05.2013Amana cauza la 15 mai 2013, pentru a oferi posibilitate aparatorului desemnat din oficiu de a studia dosarul cauzei si a pregati apararea.
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Respinge cerere formulată de către Stoicescu Mihai Alexandru, ca neîntemeiată. În temeiul art. 3002 C.p.p. rap. la art.160b alin.3 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului S******** L**** ( … ) . Respinge cererile privind revocarea / înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa formulate de către avocatul inculpatului . Măsurile se comunică administraţiei locului de deţinere . Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 20.03.2013 Pe fondul cauzei: Amana cauza la 24 aprilie 2013, pentru continuarea cercetarii judecătoresti.
Incheiere de sedinta din 20.03.2013Pentru continuarea cercetarii judecatoresti in sensul audierii martorilor, acorda termen la 20 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Pe fondul cauzei: acorda termen la data de 20 februarie 2013, pentru a se contacta un interpret autorizat. Asupra legalitatis si temeinicie starii de arest: În temeiul art. 3002 C.p.p. rap. la art.160b alin.3 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului S******** L**** ( … ) . Respinge cererile privind revocarea / înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către avocatul inculpatului . Măsurile se comunică administraţiei locului de deţinere . Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 09.01.2013
Pe fondul cauzei : amana judecarea cazei la data de 9 ianuarie 2012 fata de lipsa de procedura constatata (cu strainatatea) cu partea civila M****** G**** B****.Asupra legalitatii si temeinciie starii de arest : În temeiul art. 3002 C.p.p. rap. la art.160b alin.3 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului S******** L**** ( .. ) . Respinge cererile privind revocarea / înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către avocatul inculpatului . Măsurile se comunică administraţiei locului de deţinere . Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 28.11.2012
Pe fondul cauzei: amana cauza la data de 28 noiembrie 2012 pentru a se reveni cu adresa ca in precedent şi pentru a se emite adresa catre OP1 conform aspectelor incuviintate. Asupra legalitatii si temeiniciei starii de arest: În temeiul art. 3002 C.p.p. rap. la art.160b alin.3 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului S******** L**** ( … ) . Respinge cererile privind revocarea / înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către avocatul inculpatului . Măsurile se comunică administraţiei locului de deţinere . Admite cererea formulată de doamna avocat Nicolae Elena, privind decontarea onorariului, pentru asistenţa juridică acordată inculpatului S******** L****, în faza de urmărire penală. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 17.10.2012
Pe fond>Pentru a se emite adrese in scopul comunicarii relatiilor dezbatute, acorda termen la data de 17 octombrie 2012. În temeiul art. 3002 C.p.p. rap. la art.160b alin.3 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului S******** L**** ( … ) . Respinge cererile privind revocarea / înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către avocatul inculpatului . Măsurile se comunică administraţiei locului de deţinere . Admite cererea formulată de doamna avocat Nicolae Elena, privind decontarea onorariului, pentru asistenţa juridică acordată inculpatului S******** L****, în faza de urmărire penală. În baza art. 189 C.p.p. dispune avansarea sumei de 400 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3516/22.06.2012 (avocat Nicolae Elena) din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa . Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 12.09.2012
În baza art. 3001 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului S******** L****. În baza art. 3001 alin. 3 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului S******** L****. Respinge cererile privind revocarea/înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către avocatul inculpatului . Admite cererea apărătorului inculpatului privind stabilirea unui termen de grefă intermediar şi stabileşte termen de grefă pentru data de 05.09.2012. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere . Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 16.08.2012.