O******* V***** I******** G**** S*
Intimat ReclamantS*** C******** A*** S*
Recurent PârâtO****** F***** N******
Intimat IntervenientRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active. Admite acţiunea Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9419, 85 lei contravaloare despăgubiri, suma de 998, 50 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data scadenţei, 17.03.2011, şi până la data de 01.07.2011 precum şi la plata sumei reprezentând cuantumul penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi de întârziere calculate începând cu data de 02.07.2011 şi până la data achitării efective a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1390, 07 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
amana pronuntarea in cauza la data de 30.05.2012
pentru solutionarea cererii in probatiune formulata de parata in speta:În temeiul art. 137 al. 2 cpc uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în speţă cu fondul cauzei. Admite în parte, cererea în probaţiune formulată de pârâta în speţă. Încuviinţează pârâtei administrarea probei cu înscrisuri sens în care dispune emiterea de adresă către reclamantă în vederea comunicării actelor arătate în cererea depusă la fila 55 din dosarul cauzei. Respinge cererea de efectuare a expertizei tehnice auto.
pentru indeplinirea procedurii de citare cu intervenientului fortat in speta şi pentru comunicarea completării la întâmpinare