V******* G*******
ReclamantC******* N******* S**** H****
PârâtI************ Ş***** J******* G***
PârâtC******** L**** T*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I************ Ş***** J******* G*** invocată din oficiu de instanţă şi respinge acţiunea faţă de acesta. Admite acţiunea. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tg.Jiu la reîncadrarea salarială a reclamantului pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, în temeiul dispoziţiilor Legii 330/2009 şi Legii 284/2010, având în vedere drepturile salariale cuvenite acestuia potrivit Legii 221/2008, conform sentinţei 1658/17.03.2011, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul 1077/95/2011. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tg.Jiu să plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective. Obligă pârâtul Consiliul Local Tg.Jiu să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi salariale. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 19.02.2013 , la Tribunalul Gorj.
Hotarare 1598/2013 din 19.02.2013Termen 19.02.2013 pt. a se depune înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 05.02.2013