M***** S***** D*****
CondamnatM***** S***** D***** P*** A****** L* C******** L**** B*****
CondamnatM***** S***** D***** P*** A****** L* C******** L**** B*****
CondamnatAdmite sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Braşov şi în consecinţă: În baza art. 86/4 alin.2 C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată condamnatului MARTIN DANIEL ŞTEFAN prin sentinţa penală nr. 2193/08.11.2011 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin nerecurare la 19.12.2011. Dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare şi emiterea mandatului de executare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.pen. Dispune comunicarea către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov a unui exemplar de pe prezenta sentinţă, după rămânerea definitivă a acesteia. În baza art.189 Cpp suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu se include în cheltuielile judiciare avansate de stat şi se suportă din fondurile alocate Tribunalului Braşov. În baza art.192 al.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2012.
amână pronunţarea cauzei la data de 30.11.2012 PROCES VERBAL Întocmit azi, 16.11.2012, cu ocazia preschimbării termenului de amânarea pronunţării din data de 30.11.2012 pentru data de 29.11.2012, dat fiind faptul că data de 30.11.2012 a fost declarată zi liberă. Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal.
lipsa părţii
lipsa părţii
pentru citarea condamnatului cu mandat de aducere va amâna cauza la data de de 04.10.2012