D************
PetentG***** P*** L***** C*******
IntimatÎn temeiul art. 2781 al. 8 lit. a C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva Rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală cu nr. 10813/P/2009 din data de 16.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. obligă petenta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, data de 07.11.2012.
A.P. 07.11.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2012, pentru când petenta are termen în cunoştinţă, faţă de prevederile art. 291 alin. 3 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010. Se revine cu adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în vederea comunicării dacă petenta a formulat plângere la prim procuror împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr. 10813/P/2009 iar în caz afirmativ să se comunice la dosarul instanţei plângerea petentei precum şi lucrarea prim procurorului prin care a fost soluţionată aceasta. Pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2012, pentru când petenta are termen în cunoştinţă, faţă de prevederile art. 291 alin. 3 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010. Se revine cu adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în vederea comunicării dosarului de urmărire penală nr. 10813/P/2009. Pronunţată în şedinţa publică din 27.08.2012.