V******* C* L**** A***
InculpatÎn baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 c.p.p. condamnă inculpatul V L A la pedeapsa de 8 luni închisoare-fapta din data de 27.04.2011. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 c.p.p. condamnă inculpatul V L A la pedeapsa de 8 luni închisoare-fapta din data de 30.06.2011. În baza art. 33 lit. a-34 lit. b c.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 86/2 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 alin 1 lit b-d Cp, iar în baza art. 86 indice 3 alin 1 lit a Cp îl obligă să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele stabilite de consilierii de probaţiune. În baza art. 86/3 alin. 3 c.p.. impune condamnatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un autovehicul pe durata termenului de încercare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 iunie 2013.
Hotarare 3339/2013 din 18.06.2013Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere, aşa cum a fost solicitată de apărătorii inculpatului. Se emite adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş şi se solicită efectuarea unui referat de evaluare psiho-socială a inculpatului. Se emite adresă către IPJ Argeş şi se solicită actualizarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 18.06.2013, ora 11,00 la solicitarea apărătorilor inculpatului. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 23.04.2013În temeiul art. 6 şi art. 171 Cpp, precum şi în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admite cererea formulată de inculpat şi acordă, în acest sens, un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător şi pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la 23.04.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 19.02.2013