G******** D****
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatEROARE-SOLUŢIONAT LA 31.10.2012.
Admite acţiunea. Obligă pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, începând cu data de 03.09.2010, prin valorificarea perioadei 01.07.1973 – 31.03.2001 ca activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta pârâtei în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul precizării formulată şi depusă la acest termen de reclamantă, în vederea formulării apărărilor. Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2012, pentru a da posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul precizării formulată şi depusă la acest termen de reclamantă, în vederea formulării apărărilor. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2012, pentru a da posibilitatea reclamantei să-şi precizeze acţiunea. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să formuleze, în scris, precizarea la acţiune cu exemplar pentru comunicare către pârâtă. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea. Preschimbă termenul la data de 17 octombrie 2012. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.09.2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.