Dosar 2117/211/2012 din 25.01.2012

succesiune


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2117/211/2012
Data dosar:
25.01.2012
Instanta:
Judecătoria Cluj-Napoca
Departament:
Civil
Obiect:
succesiune
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.12.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea principală precizată formulată de reclamanta IAKAB ELISABETA, în contradictoriu cu pârâtele G**** I***** şi IAKAB ANA. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtele- reclamante reconvenţionale G**** I***** şi IAKAB ANA în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvenţională IAKAB ELISABETA. Constată că din masa succesorală după defuncta Jakab Ilona (Ileana) decedată la data de 20.01.2000, face parte şi cota de 1/4 din terenul în suprafaţă de 2667 mp situat în intravilanul satului Luna de Sus, identificat în TP nr. 3056/1915/2002 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, tarla 50, parcela 138, 139, înscris în CF nr. 347 Luna de Sus, nr. top. 228/2 pe care se află edificată construcţia din anul 1951 – grajd în suprafaţă de 31,41 mp şi şură în suprafaţă de 40,34 mp. Dispune rectificarea suprafeţei terenului cu nr. top. 228/2 înscris în CF nr. 347 Luna de Sus de la suprafaţa de 2517 mp la suprafaţa reală de 2554 mp. Dispune sistarea stării de indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 2554 mp înscris în CF nr. 347 Luna de Sus, nr. top. 228/2 conform variantei I din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de exp. Gheorghiţă Tatiana, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel: - lotul I – nr. top. nou 228/2/1 în suprafaţă de 851 mp , categoria de folosinţă curţi construcţii şi arabil – în proprietatea reclamantei Iakab Elisabeta, cu titlu de lege şi partaj - lotul II – nr top nou 228/2/2 în suprafaţă de 1703 mp, categoria de folosinţă arabil- în coproprietate pârâtelor – Iakab Ana, cotă de 1/2 parte, G**** I*****, cotă de 1/2 parte cu titlu de lege şi partaj. Respinge petitul din cererea principală privind întabularea în cartea funciară ca neîntemeiat. Compensează cheltuielile de judecată. Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 10.12.2015.

    Hotarare 11658/2015 din 10.12.2015
  • Sedinta din data de 03.12.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19 NCPC
  • Amână cauza

    amana pronuntarea pentru data de 10.12.2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2015
  • Sedinta din data de 26.11.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea pentru data de 03.12.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2015
  • Sedinta din data de 19.11.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pentru data de 26.11.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2015
  • Sedinta din data de 22.10.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana solutionarea cauzei pentru data de 19.11.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se citeaza paratele cu mentiunea de a achita 240 lei cu titlu de onorariul expert pentru completarea la raportul de expertiza solicitat de catre acestea. Pronuntata in sedinta publica din 22.10.2015. NOTA : La data de 23.10.2015 s-a depus la dosar din partea paratelor dovada achitarii onorariului pentru expert privind completarea la raportul de expertiza. Fata de acest aspect nu s-au mai citat paratele cu mentiunea achitarii.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2015
  • Sedinta din data de 16.07.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana solutionarea cauzei pentru data de 22.10.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - paratele vor face dovada achitarii onorariului de 240 lei pentru completarea la raportul de expertiza; - partile vor preciza cu care varianta propusa de expert sunt de acord; - instanta va pune in diacutie petit rectificare CF; Pronuntata in sedinta publica din 16.07.2015.

    Incheiere de sedinta din 16.07.2015
  • Sedinta din data de 23.04.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana solutionarea cauzei pentru data de 16.07.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand: - se comunica cu exp. Gheorghita Tatiana obiectiunile formulate de reclamanta si cererea formulata de parate cu mentiunea de a raspunde la acestea pentru termenul urmator. Pronuntata in sedinta publica din 23.04.2015.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2015
  • Sedinta din data de 29.01.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana solutionarea cauzei pentru data de 23.04.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand: - reclamanta va face dovada achitarii diferentei de onorar pentru experti de 1.820 lei ( pt. Gheorghita Tatiana 820 lei, iar pt. Voinigescu Floarea 1.000 lei)- sub sanctiunea suspendarii conform cu art. 155/ind.1, C.P.C.; Pronuntata in sedinta publica din 29.01.2015.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2015
  • Sedinta din data de 12.11.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana solutionarea cauzei pentru data de 29.01.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - reclamanta va face dovada achitarii diferentei de onorar pentru experti de 1.820 lei ( pt. Gheorghita Tatiana 820 lei, iar pt. Voinigescu Floarea 1.000 lei); - paratii va face dovada achitarii diferentei de onorar pentru experti de 1.820 lei ( pt. Gheorghita Tatiana 820 lei, iar pt. Voinigescu Floarea 1.000 lei); Pronuntata in sedinta publica din 12.11.2014.

    Incheiere de sedinta din 12.11.2014
  • Sedinta din data de 15.10.2014 la ora 11:00

    Complet: Complet C19 NCPC
  • Amână cauza

    Amana solutionarea cauzei pentru data de 12.11.2014, sala 162, ora 8,30, termen dat in cunostinta partii prezente, pentru cand : - partile vor studia completarea la raportul de expertiza; Instanta se va pronunta asupra onorariilor propuse de experti. Pronuntata in sedinta publica din 01.10.2014.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2014
  • Sedinta din data de 03.09.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 24.07.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet C19 Camera Consiliu
  • Amână cauza

    Preschimbă termenul de judecată stabilit în prezentul dosar la data de 03 septembrie 2014. Fixează noul termen de judecată la data de 15 octombrie 2014, ora 11.00, sala 10, Complet C19, pentru când se citează părţile urmând a fi refăcute activităţile procedurale necesare pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiile instanţei din ultima încheiere de şedinţă. Atacabila odată cu fondul cauzei.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 Iulie 2014.

    Incheiere de sedinta din 24.07.2014
  • Sedinta din data de 07.05.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    in vederea depunerii raportului de expertiza

    Incheiere de sedinta din 07.05.2014
  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    - in vederea depunerii raportului de expertiza

    Incheiere de sedinta din 12.03.2014
  • Sedinta din data de 15.01.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana cauza pentru data de 12.03.2014 in vederea studierii raportului de expertiza.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2014
  • Sedinta din data de 30.10.2013 la ora 08:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Amana cauza pentru data de 15.01.2014, in vederea depunerii raportului de expertiza.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2013
  • Sedinta din data de 19.06.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Încuviinteaza proba cu expertiza expertiza tehnică de evaluare a imobilului si teren şi va desemna expert în prezenta cauza pe d-na Voinigescu Floarea, urmând a se va efectua adresă către Biroul Local de Expertiză prin care se va comunica desemnarea sa. Stabileste onorariu provizoriu expert în suma de 500 lei în sarcina ambelor părţi ( 250 – reclamanta şi 250 – pârâtele ), urmând ca aceştia să facă dovada achitării avans onorariu expert în termen de 10 zile de la incuviintarea probei. Se efectueaza adresă către expertul d-na expert Voinigescu Floarea prin care se va comunica desemnarea sa cu solicitarea să efectueze şi să depună, cu cel puţin 20 zile înainte de termenul de judecată acordat la 30.10.2013, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză tehnica judiciară cu urmatoarele obiective: • sa se stabileasca gradul de uzura al constructiei si in ceea ce priveste grajdul sa precizeze daca se impune sau nu demolarea raportat la gradul de uzura al acestuia; urmând să ataşeze lucrările dovezile de încunoştiinţare a părţilor despre data, locul şi orele la care urmează a culege date necesare efectuării raportului de expertiză, conform art. 208 alin. 1 C. proc. civ. In vederea intocmirii raportului de expertiza tehnica judiciara – specialitatea topografie se revine cu adresa pe seama expertului Tatiana Gheorghita.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2013
  • Sedinta din data de 03.04.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Instanta respinge exceptia nelegalei timbrari a cererii constatând ca s-a achitat la valoare. Respinge exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile ca nefondata. Instanta admite exceptia lipsei de interes pentru pretentiile care formeaza obiectul petitului nr. 2 al actiunii, retinându-se de catre instanta ca s-a constatat calitatea de mostenitor. Încuvinteaza pentru reclamanta si pârâte proba cu expertiza tehnica judiciara si obiectivele propuse si formulate oral si în scris de catre parti. Desemneaza expert în prezenta cauza, prin tragere la sorti, nr. 12 din lista cu experti, pe d-na Gheorghita Tatiana, urmând a se va efectua adresa catre Biroul Local de Expertiza prin care se va comunica desemnarea sa.Stabileste onorariu provizoriu expert în suma de 600 lei în sarcina ambelor parti ( 300 – reclamanta si 300 – pârâtele ), urmând ca acestia sa faca dovada achitarii avans onorariu expert în termen de 5 zile de la numirea expertului, sub sanctiunea decaderii din aceasta proba. Se efectueaza adresa catre expertul d-na expert Gheorghita Tatiana hina prin care se va comunica desemnarea sa, obiectivele expertizei, avans onorariu si termenul de judecata, cu solicitarea sa efectueze si sa depuna, cu cel putin 20 zile înainte de termenul de judecata acordat la 19.06.2013, în exemplare suficiente pentru instanta si fiecare parte, raportul de expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie cu obiectivele formulate de parti si admise de catre instanta urmând sa ataseze lucrarile dovezile de încunostiintare a partilor despre data, locul si orele la care urmeaza a culege date necesare efectuarii raportului de expertiza, conform art. 208 alin. 1 C. proc. civ.Pune în vedere reprezentantei reclamantei sa formuleze în scris obiectivele si sa le depuna la dosar în vederea comunicarii expertului.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2013
  • Sedinta din data de 06.02.2013 la ora 12:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    PT.DEPUNEREA DOSARULUI NOTARIAL NR.12/2011 DE CATRE ACELASI NOTAR.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2013
  • Sedinta din data de 14.11.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet investiri C19
  • Amână cauza

    Respinge cererea de acordare ajutor public, sub forma scutirii/reducerii de la plata taxelor de timbru in favoarea paratelor-reclamante G**** I***** si J**** A**, ca nefondata. Cu drept de reexaminare in termen de 5 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.11.2012.

  • Sedinta din data de 31.10.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosarul cauzei sentinţa civilă la care face referire în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea “Definitivă şi irevocabilă”, sub sancţiunea art. 155 C.pr.civ.Dispune revenirea cu adresă către B.N.P. Iancu Ştefan cu solicitarea să comunice copia dosarului succesoral nr. 12/2000 deschis după defuncta Iakab Ilona.Prorogă discutarea şi pronunţarea excepţiilor invocate prin întâmpinare ( f.18-21), pentru un termen viitor, după rezolvarea problemei timbrajului.

  • Sedinta din data de 19.09.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet C19 Camera Consiliu
  • Încheiere

    Admite în parte cererea. Eşalonează plata de 4799,38 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, în 20 rate lunare,reclamanta urmând să achite taxă judiciară de timbru după cum urmează: 19 rate lunare a câte 240 lei fiecare; rata 20 se va achita în cuantum de 239,38 lei. Ratele sunt plătibile în data de 25 a fiecărei luni începând cu luna octombrie 2012. Cu drept de cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.09.2012

  • Sedinta din data de 11.07.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 19.09.2012 în vederea solutionării cererii de acordare a ajutorului public. Pe fond acordă termen la data de 31.10.2012.

  • Sedinta din data de 27.06.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet C19
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 22.06.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet C19 Camera Consiliu
  • Amână cauza

    Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată din oficiu. Preschimbă termenul de judecată stabilit pentru judecarea cauzei civile care face obiectul dosarului nr. 2117/211/2012 la data de 11.07.2012. Se citează părţile potrivit rezoluţiei judecătorului aplicată la data înregistrării dosarului. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD