C****** F****** A****
InculpatB***** B****
Parte civilăS******* O******** V*****
Parte civilăS******** D* A******** T********
Parte civilăS******* J******* D* U****** A*********
Parte civilăÎn baza art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală şi art. 74 alin. 2 cod penal, raportat la art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul CIOBANU FLORIAN-ACHIM, la pedeapsa de 2 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 2 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă B***** B**** şi obligă pe inculpat să plătească acestuia suma de 5.000 lei despăgubiri civile. Ia act că Spitalul Orăşenesc Videle nu s-a constituit parte civilă în cauză. Admite acţiunile civile formulate de S******* J******* D* U****** A********* şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman şi obligă pe inculpat să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume: 3013,38 lei pentru S******* J******* D* U****** A********* şi 691,6 lei şi penalităţile de întârziere aferente debitelor începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea efectivă. Obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei în faza de urmărire penală. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,14.06.2013.
Hotarare 70/2013 din 14.06.2013Amână pronunţarea la data de 14.06.2013, în vederea deliberării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2013lipsa părţii B***** B****.
Incheiere de sedinta din 15.05.2013la cererea părţii vătămate în vederea angajării unui apărător
Incheiere de sedinta din 24.04.2013La cererea apărătorului inculpatului, care arată că acesta nu are posibilitatea materială de a achita pretenţiile pe latura civilă a cauzei.
Incheiere de sedinta din 13.03.2013încuviinţează inculpatului cererea privind amânarea cauzei, în vederea soluţionării litigiului pe latura civilă a cauzei,pe cale amiabilă, iar pe latura penală a cauzei să se facă aplicarea art. 320/1 Cpp.
Incheiere de sedinta din 30.01.2013