A******** D* P********* N* .** S*******
DebitorD******* I******* P*** A***** S*******
CreditorS.Civ. 2309 F. Admite excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de către pârâtă. Admite contestaţia formulată de pârâta debitoare şi respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa pentru Administraţia Finanţelor Publice Slobozia în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari nr.18 Slobozia. Cu drept la recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Admite cererea formulată de creditoare prin reprezentantul său. Pune în vedere reprezentantului creditoarei să indice care sunt activităţile desfăşurate de debitoare conform art.1 alin.1 pct.6 din Legea nr.85/2006 şi dispune amânarea cauzei. Acordă termen de control la data de 28 septembrie 2012 în cunoştinţa celor prezenţi.
Amână cauza şi dispune întocmirea unei adrese către A.F.P. Slobozia în sensul de a depune la dosar statutul debitoarei pentru a se vedea activităţile pe care aceastea le desfăşoară, precum şi să precizeze temeiul juridic aplicabil în speţă Asociaţiei de Proprietari nr. 18 Slobozia pentru a fi sub incidenţa Legii nr.85/2006 în ceea ce priveşte insolvenţa. De asemenea, dispune întocmirea unei adrese către debitoare în sensul de a depune la dosar statutl în baza căruia îşi desfăşoară activitatea. Acordă termen de control la data de 6 iulie 2011 pentru când se citează părţile.