H**** M***** B*****
InculpatÎn temeiul art. 278 alin. 1 Noul Cod de procedură penală, respinge ca nefondată cererea formulată de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi cu privire la completarea dispozitivului sentinţei penale nr. 665/09.04.2013 a Judecătoriei Galaţi. Definitivă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.10.2014Condamnă pe inculpatul HOZOC MARIAN-BOGDAN, la o pedeapsă de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată. (faptă săvârşită la data de 09.09.2009). Condamnă pe inculpatul HOZOC MARIAN-BOGDAN, la o pedeapsă de 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. 1 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 09.09.2009). Potrivit art. 33 lit. a – 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare ?i 6 (?ase) luni închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul Hozoc Marian-Bogdan să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani ?i 3 (trei) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului Hozoc Marian-Bogdan pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani ?i 3 (trei) luni. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Hozoc Marian-Bogdan la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.( din care suma de 561,07 lei pentru faza de urmărire penală) Cu drept de recurs în termen de 10 zile .
Hotarare 665/2013 din 09.04.2013pentru a se depune acte in circumstantiere
Incheiere de sedinta din 26.02.2013pentru pregătire apărare
Incheiere de sedinta din 29.01.2013pentru lipsa inculpatului