S*** T** E****** S*** P*** A************ J******* G***** I********* S*******
ReclamantS*** M******* S*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC TSP ECOTERM S.A prin administrator judiciar Global Insolvency S.P.R.L în contradictoriu cu pârâta SC MOLDOCOR S.R.L . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 430,27 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale seria CT AGE nr.2002740/30.11.2010 şi nr.2002936/27.12.2010. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 224,67 lei reprezentând penalităţi de întârziere ca neîntemeiat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2013.
Hotarare 3159/2013 din 05.03.2013În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtei şi pentru a i se comunica precizările cu privire la penalităţi, depuse de reclamant.
Incheiere de sedinta din 29.01.2013Faţă de cererea de acordare a unui termen, formulată de reprezentantul reclamantei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile depuse de pârâtă şi pentru a depune la dosar precizări cu privire la capătul 2 de cerere, respectiv de a se indica pentru ce perioadă se solicită penalităţi de întârziere / dobânzi legale, în ce temei sunt solicitate şi modalitatea de calcul a acestora, sub sancţiunea suspendării judecării cererii conf. disp. art. 155/1 Cod pr. civ.
Incheiere de sedinta din 20.11.2012