D******* G******* A F********* P****** D***
Apelant Parte civilăC**** C*********
Apelant InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Apelant Parte civilăAdmite apelurile. Desfiinţează sentinţa penală în parte sub aspectul laturii penale, cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, şi sub aspectul laturii civile. Descontopeşte pedeapsa rezultantă principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi repune pedepsele în individualitatea lor. Reduce pedeapsa aplicată în cauză inculpatului C**** C********* pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, art. 41 alin.2 C.p., art.37 lit. b c.p., cu aplicarea art. 320 ind. 1 c.p.p. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare. Recontopeşte pedeapsa aplicată cu pedepsele aplicate prin s.p.nr.17/19.01.2011 a Judecătoriei Caracal, definitivă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGPF Dolj şi obligă inculpatul la plata sumei de 241.925 lei reprezentând despăgubiri civile cu dobânzi şi penalităţi aferente calculate în conformitate cu dispoziţiile art. 120 şi 120 ind. 1 din Codul de procedură fiscală până la executare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu. Cu recurs.
Amână pronunţarea la 21.09.2012.
Amână pronunţarea la 14.09.2012.
LA CEREREA DE AMÂNARE A APĂRĂTORULUI INCULPATULUI DIN MOTIVE MEDICALE.
la cererile apărătorului inculpatului, respectiv, av. Orăşel Codreanu Raluca de a-şi pregăti apărarea.