H****** J*** J**
PetentC**** I***
IntimatÎn baza art. 2781 alin. 1 Cpp respinge plângerea formulată de petentul H****** J*** J** împotriva rezoluţiei 2311/P/2010 din 7.12.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, ca nefondată. În baza art. 192 alin. 2 Cpp obligă petentul la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.09.2012.
Amână pronunţarea la data de 7.09.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 5.09.2012.
I N S T A N Ţ A Având în vedere cererea formulată de apărătorul petentului, respectiv de a se emite adresă către Judecătoria Hârlău pentru a înainta spre consultare dosarul înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1120/239/2008, urmează a admite această cerere, Pentru a se repeta procedura de citare cu intimatul, Pentru a se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în sensul celor de mai sus, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 05.092012, pentru când petentul are termenul în cunoştinţă. Admite cererea formulată de apărătorul petentului, respectiv de a se emite adresă către Judecătoria Hârlău pentru a înainta spre consultare dosarul înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1120/239/2008. Se va emite adresă către Judecătoria Hârlău pentru a înainta spre consultare dosarul înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1120/239/2008 cu menţiunea că dosarul va fi restituit după consultare. Se va emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru a comunica plângerea petentului formulată pe cale ierarhică şi dovada comunicării către petent a soluţiei prim-procurorului. Se va repeta procedura de citare cu intimatul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.06.2012.
I N S T A N Ţ A Pentru a se cita în mod corect intimatul C**** I*** din oraşul Hârlău Str. Ştefan cel Mare şi Sfânt , nr.6, bl.23, sc.A, ap. 11jud. Iaşi, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2012, pentru când petentul are termenul în cunoştinţă. Se va cita în mod corect intimatul C**** I*** din oraşul Hârlău Str. Ştefan cel Mare şi Sfânt , nr.6,bl.23,sc.A, ap. 11jud. Iaşi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.05.2012.
I N S T A N Ţ A Pentru a se introduce şi cita în prezenta cauză în calitate de intimat a numitului C**** I*** din Suceava Str. Ştefan cel Mare, nr.6, bl.23, sc.A, ap. 11 jud. Suceava, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 23.05.2012, pentru când petentul are termenul în cunoştinţă. Introduce şi citează în prezenta cauză în calitate de intimat a numitului C**** I*** din Suceava Str. Ştefan cel Mare, nr.6, bl.23, sc.A, ap. 11 jud. Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.04.2012.