M**** G******* S****
ReclamantI********* P********** A**** - S******** P***** C******** R**** P****** D* C******** S* I************ A A**************
PârâtAnulează acţiunea ca netimbrată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Octombrie 2012, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 16 octombrie 2012, pentru când se citează părţile, reclamantul cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei şi de a depune timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997, precum şi de a depune la dosar contractul de vânzare-cumpărare pentru a se verifica dacă autoturismul provine dintr-un stat membru al UE şi actul din care să rezulte refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul, iar pârâta cu copia cererii de chemare în judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 Septembrie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.