P** C******** M**** A******
ReclamantD******* G******* A F********* P****** C************
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează Decizia nr. 40/19.07.2011, privind soluţionarea plângerii prealabile. Obligă pârâta să soluţioneze pe fond plângerea prealabilă.
Amână pronunţarea cauzei la data de 03.10.2012.
Dispune citarea pârâtei cu menţiunea de a depune la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr.1821/18.04.2011.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către reprezentanta reclamantei, doamna avocat Şelner Valentina, în vederea studierii documentaţiei ce i-a fost înmânată la prezentul termen. Amână judecarea cauzei la data de 12 septembrie 2012, termen dat în cunoştinţă părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 mai 2012.
Pune în vedere pârâtei să depună la dosar acte doveditoare din care să rezulte că actele emise în faza recursului administrativ au fost comunicate la adresa PFA Cimponeru Maria Adriana, conform adresei poştale indicate de aceasta, precum şi toate revenirile pe care le-a făcut către contestatoare pentru ca aceasta să semneze contestaţia împotriva actului administrativ fiscal. Amână judecarea cauzei la data de 30 mai 2012, termen dat în cunoştinţă părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 mai 2012.
Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună delegaţie de reprezentare a reclamanţilor în faţa Tribunalului Caraş-Severin, având în vedere că aceasta are delegaţie doar în dosarul Judecătoriei Caransebeş. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar acte doveditoare din care să rezulte că recursul administrativ a fost respins pe vicii de fond, respectiv lipsa semnăturii contestatoarei şi documentaţia care a stat la baza emiterii actului de control, criticat de reclamantă.
Dispune modificarea în programul Ecris a obiectului juridic al acţiunii, respectiv anulare act administrativ şi a calităţii părţilor, respectiv reclamant şi pârât.Dispune citarea reclamantei Persoană Fizică Autorizată - P** C******** M**** A****** şi a pârâtei, aceasta din urmă, cu menţiunea de a depune la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii actului de control şi a deciziei de impunere nr. 1821/18.04.2011, emise în baza actului de control.