A************ F********* P****** B**** H******** -
PârâtS***** M****
ReclamantA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieAdmite acţiunea; admite cererea de chemare în garanţie
Dispune comunicarea către reclamant, a unui exemplar al întâmpinării şi cererii de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu, depuse la dosar de către pârâtă. Pune în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei, în copie, în traducere legalizată în limba română, înscrisurile depuse la dosar în limba germană, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în caz de neconformare. Dispune introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanţie, a Administraţiei Fondului pentru Mediu, care se citează în Bucureşti, str. Splaiul Independenţei, nr. 294 corp A, sector 6, cu copia acţiunii principale, cu un exemplar al cererii de chemare în garanţie şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare, în atâtea exemplare câte părţi sunt şi un exemplar, în plus, pentru instanţă, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 26.10.2012, pentru când se vor cita reclamantul şi chematul în garanţie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.09.2012.