O**** Z*****
InculpatF***** A*****
Parte vătămatăG*** M*******
Parte vătămatăÎn baza art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.e,g,i C.penal, cu aplicarea art. 41 al.2 C.penal, art. 37 lit.a C.penal şi art. 320 ind.1 al.7 C.pr.penală condamnă inculpatul O**** Z***** (cu datele personale de la dosar) la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată. În bazaart. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a şi b C.penal. În bazaart. 61 al.1 C.penal menţine liberarea condiţionată privind pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1553/03.09.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 587/2009 a Tribunalului Municipiului Bucureşti. În baza art. 14 şi 346 C.pr.penală, raportat la art. 998 şi urm. C.civil obligă inculpatul să plătească părţii civile Frunză Adrian suma de 73 lei, iar părţii civile G*** M******* suma de 342,23 lei, cu titlu de daune materiale. În baza art. 191 al.1 C.pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 750 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.12.2012.
Hotarare 271/2012 din 07.12.2012Amânarea cauzei faţă de lipsa de procedură cu inculpatul.