M****** A******** M*****
InculpatÎn baza art. 195 Cod procedură penală dispune îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 259/30.10.2012 emise de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. 2212/254/2012 privind pe inculpatul M****** A******** M*****, în sensul de a se consemna corect avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu, respectiv pentru av. Dumitru Iuliana Daniela, în cuantum de „50 lei”, în loc de „200 lei”, cum greşit s-a menţionat. Fără cale de atac.
În baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 320 ind 1 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Condamnă pe inculpatul M****** A******** M*****, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege.. În baza art. 81 C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat conf. art 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 359 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 C.pr.pen. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu, respectiv pentru av. Dumitrtu Iuliana Daniela, în cuantum de 200 lei, conf. delegaţie nr. 352 din 24.07.2012. În baza art. 191 al 1 C.pr.pen. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.
Amana pronuntarea la data de 30.10.2012.
Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul desemnat din oficiu pentru inculpat. Se reitera procedura de citare cu inculpatul si se va emite mandat de aducere pe numele acestuia.