S* M***** R* S**
PetentI************ T********* D* M**** A****
IntimatRespinge plângerea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 7331/2013 din 18.09.2013Amână pronunţarea la data de 18.09.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2013Admite proba cu martorii din acte şi se citează martorii indicaţi la filele 36 şi 37 din dosar, Nedelcu Mihai şi Alexe Ion, cât şi cu mandate de aducere fără însoţitor. Se vor face verificări în evidenţa D.E.P.A.B.D., aflată la dispoziţia instanţei, conform prevederilor Legii 202/2010, privind adresele de domiciliu ale martorilor, cu datele de identificare de la filele 36, 37 şi 40 din dosar, iar dacă nu vor fi identificate adresele de domiciliul, se vor solicita relaţii de la I.T.M. Argeş în acest sens. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.09.2013, completul C7, sala 3, ora 0830, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 22.05.2013Admite cererea formulată de apărătorul petentei prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi pentru a depune eventual răspuns la întâmpinare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.05.2013, completul C7, sala 3, ora 0830, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 10.04.2013