S****** D* S*****
PetentIa act de retragerea contestaţiei la executare formulată de petentul condamnat SARKOZI (fost BENCZO) SANDOR. În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul condamnat la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu se plăteşte conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2012.
Repune cauza pe rol. Acordă termen, cu citarea petentului condamnat, pentru când se va reveni cu adresă către Judecătoria Marghita în vederea comunicării sentinţei penale nr.160/2010 cu referat complet, în sensul de a se indica dacă în vederea executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare a fost emis un mandat european de arestare iar în caz afirmativ să se comunice date privind executarea acestuia; se va traduce în limba română înscrisul depus de petent (filele 4-6). Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 august 2012.