I*** M******
ReclamantŞ***** C* C****** I -**** N*****
PârâtÎn temeiul art. 281 Cod procedură civilă; Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 4835 din 05 septembrie 2012 a Tribunalului Tulcea, în sensul că la alin. 4 al dispozitivului sentinţei se va trece „ pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 august 2011” aşa cum este corect şi nu aşa cum eronat s-a trecut perioada „01 ianuarie 2010 - 13 mai 2011”. Dispune îndreptarea în ambele exemplare ale hotărârii. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3 octombrie 2012.
Admite acţiunea în parte. Obligă pârâta la calcularea şi plata drepturilor băneşti, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite conform Legii nr. 221/2008 şi cele efectiv încasate pentru perioada 01 septembrie 2010 – 31 decembrie 2010, în favoarea reclamantei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01 ianuarie 2010, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009 dispusă anterior, pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 13 mai 2011. Respinge capătul de cerere privind plata drepturilor băneşti, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite conform Legii nr. 221/2008 şi cele efectiv încasate pentru perioada 01 octombrie 2008 – 31 august 2010, ca nefondat. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 septembrie 2012.
Amână cauza pentru a se reveni cu adresă către pârâtă.
Pentru a se solicita relatii de la parata amana cauza la 4.07.2012, timpul 2