S*** H*********** C****** 9* S*****
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatAdmite în parte plângerea. Dispune înlocuirea amenzii aplicate petentei prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr.2717274, din 12.11.2012, emis de IPJ Buzău – Serviciul Rutier, cu sancţiunea „avertisment”. Atrage atenţia petentei, prin reprezentantul său legal, ca în viitor să respecte dispoziţiile legale în materie. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, la 26.04.2013.
Hotarare 571/2013 din 26.04.2013Amână pronunţarea la data de 26.04.2013. Pronunţată în şedinţă publică, la 19.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2013Acordă termen cauzei pentru lipsa martorilor, care vor fi citaţi cu menţiunea amenzii în caz de neprezentare şi la cererea apărătorului petentei. Pronunţată în şedinţă publică, la 29.03.2013.
Incheiere de sedinta din 29.03.2013Acordă termen faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul petentei şi având în vedere şi lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 01.03.2013Acordă termen cauzei pentru a se administra probele încuviinţate, înscrisuri şi doi martori, ce vor fi citaţi la adresele indicate. Prorogă punerea în discuţie a probei cu adresa solicitată de petentă prin apărător. Pronunţată în şedinţă publică, la 01.02.2013.
Incheiere de sedinta din 01.02.2013Acordă termen cauzei pt lipsa documentaţiei şi la cererea petentei ptr. a-şi angaja apărător. Pronunţată în şedinţă publică, la 04.01.2013.