B***** A****
ReclamantS***** R**** P*** M***** P*** C******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantul B***** A****, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, având ca obiect expropriere Dispune anularea în parte a Hotărârii de despăgubiri nr. 7/11 din data de 06.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor şi obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 3620 euro sau echivalentul în lei la data plăţii potrivit cursului de schimb al BNR, cu dobândă legală calculată asupra diferenţei dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanţă şi suma de 7928,69 lei stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând cu data de 10.01.2012 până la data plăţii efective pentru exproprierea suprafeţei de 11120 mp. de teren arabil Obligă pârâtul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Hotarare 565/2013 din 13.02.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 13.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2013Termen 06.02.2013,pentru a se depune la dosar diferenta de onorariu expert
Incheiere de sedinta din 23.01.2013T:23.01.2013 pentru comunicare cu a pârâta a punctului de vedere al expertului.
Termen 19 decembrie 2012 pentru efectuarea expertizei
Termen 05.12.2012, pentru comunicarea observaţiilor la raportul de expertiză
T:07.11.2012 - pentru semnarea de toţi experţii a raportului de expertiză depus la dosar.
T:24.10.2012 pentru efectuarea expertizei.
T:26.09.2012 pentru efectuarea expertizei.
T:27.06.2012 - pentru introducerea în cauză a experţilor, achitarea avansului onorar expert şi efectuarea expertizei.
Termen 16.05.2012 pentru desemnarea comisiei de experţi, în acest sens urmând a fi citată pârâta cu menţiunea de a-şi alege propriul expert şi, la cererea reprezentantului prezent, cu menţiunea de a depune la dosar şi expertiza efectuată anterior.